miercuri, 30 aprilie 2008

La voix d’un ange



¨Cu câteva luni înainte de decesul său neaşteptat, Gregory Lemarchal a demarat un nou proiect muzical, ,, La voix d’un ange‘’, care trebuia să aibă în vara 2007 un turneu de promovare. Din păcate , albumul va apare postum pe 18 iunie 2007 şi va face parte din planul de dezvoltare a asociaţiei care îi poartă numele. Banii obţinuţi din comercializarea acestui produs muzical vor reprezenta o susţinere financiară importantă pentru Asociatia Gregory Lemarchal. Odată cu apariţia sa pe piața muzicală, produsul a fost vândut în 200.000 de exemplare în numai o săptămână fiind clasat pe locul 1 în topul celor mai bune vânzări în acest moment atât în Franța cât şi în Belgia. Piesa de rezistență a acestui album este ,,De temps en temps‘’ (din timp în timp) şi reprezintă ultimele speranţe de viață ale tânărului artist. În emisiunile care i-au fost dedicate şi care au fost difuzate în preajma decesului său piesa,, De temps en temps‘’ a fost foarte difuzată nu numai ca produs muzical dar şi ca acel simbol care îl mai leagă pe Gregory de admiratorii săi şi respectiv de lumea aceasta :MUZICA.

Je t’ecris que Cette vie est une cause perdu



¨Deşi se afla deja pe culmile succesului, iar cariera internaţională putea să fie conturată foarte uşor după faimosul duo cu Lucie Silvas, în viaţa tânărului Gregory aveau să intervină din nou problemele sale de sănătate. În urma ultimului control medical doctorii au constatat că starea sa de sănătate a artistului era fragila şi propunându-i un repaus de câteva luni pentru a se putea reface.
¨Iata că destinul avea să fie nedrept şi de acestă dată. Agravarea bolii avea să îl împiedice să fie din nou în centrul atenţiei acolo, în luminile reflectoarelor, pe scena pe care o iubea atât de mult, însă promisiunile pe care le-a făcut unor artişti de valoare care au crezut în talentul lui şi l-au sustinut cu mult drag trebuiau onorate. Greg va da încă o dată dovadă de curaj. Cu 3 saptămâni înainte de a pleca din această lume, va onora invitaţia artistei Helene Segara de a cânta împreună faimoasa piesă» Vivo per lei », în deschiderea turneului pe care îndrăgita cântăreaţă avea să îl demareze la începutul lunii martie. Înregistrarea piesei, pe lângă alte videoclipuri deosebit de cunoscute de către admiratori, ne prezintă un Gregory Lemarchal un pic obosit dar care parcă nu doreşte să piardă nici de data aceasta pariul cu viaţa.

Ecris l’histoire

¨Primul său single Ecris l’histoire a fost lansat pe 29 martie şi s-a clasat direct pe locul 2 în clasamentele muzicale din Franța. Albumul Je deviens moi, apărut pe 18 aprilie 2006, a fost de asemenea direct numărul 1 în Franța în topul celor mai bune albume fiind ulterior premiat cu discul de platină iar succesul acestui produs i-a garantat acordarea faimosului premiu Revelația anului 2006.
¨Următorul său succes va fi albumul L’Olympia, editat în format dvd şi care actualmente reprezintă unul din punctele de referinţă nu numai în cariera tânărului artist dar şi în muzică în general. Evoluţia sa pe scena faimosului teatru din Paris avea să întărească încă o dată crezul lui Gregory și anume că orice s-ar întâmpla , Show must go on (Spectacolul trebuie să continue ). Odată cu albumul L’Olimpia avea să intre direct pe locul 2 în topul celor mai descărcate albume pe internet în Franţa iar în topul celor mai bine vândute produse muzicale pe locul 8. Încă o dată, istoria îl încadrează pe Gregory Lemarchal în categoria artiştilor cu talent recunoscut .
¨O nouă provocare pentru ,,le petite ange ‘’ va fi cu ceva timp înainte de lansarea albumului L’Olimpia. Talentat artista de origine anglofonă, Lucile Silvas avea să îşi promoveze piesa ,,What you are made of ‘’ în mai multe ţări. Fiind piesa de duet, în cazul Franţei Gregory Lemarchal va fi ,,alesul‘’. Rezultatul a fost ,,Meme si’’, un produs muzical inedit şi foarte apreciat care avea să îl promoveze pe şarmantul artist ca şi figură muzicală în ţări că Anglia, Belgia, Spania și bineînțeles în Canada.

Il n’y a q’un pas

¨Postul de televiziune M6 organizase cu câteva săptămâni în urmă un casting pentru al 4-lea sezon al faimosului Star Academy. Castingul se terminase dar în toată echipa de tineri foarte talentaţi mai aveau nevoie de un băiat pentru a putea demara spectacolul. Unul din bunii săi prieteni din Paris îl sună şi îi face cunoscută situaţia. Fiind sigur că aceasta este şansa lui de afirmare, Greg se va alătura noii echipe plin de speranţă şi entuziasm. În urma audierilor membrii juriului sunt impresionaţi atât de povestea de viaţa a tânărului Gregory dar îndeosebi de talentul său incredibil.
¨ De asemenea, Greg a dat dovadă de o motivaţie puternică pentru a fi acolo cu toate că evenimetele s-au desfăşurat foarte rapid . În ciuda tratamentelor pe care trebuia să le facă zilnic, Gregory avea să îşi păstreze energia şi să o reorienteze înspre ceea ce azi putem numi ARTA SA.
Unul din examinatori îl apreciază la momentul respectiv ca fiind una din cele mai sclipitoare voci ale istoriei acestui concurs. Dincolo de aceasta ,fizicul său deosebit de plăcut a dovedit că Gregory avea ceva mai mult decât ceilalţi concurenţi>atitudine şi expresivitate atât în voce cât şi în privire. După una din primele sale prestaţii pe care le-a avut în concurs unul din celebrii profesori care se ocupau de pregătirea tinerelor talente avea să îşi exprime entuziasmul faţă de atitudinea pe care Gregory o avea pe scena ,,Asta înseamna profesionalism, comunicare si generozitate. » a explicat maestrul. Gregory este exemplul clar al artistului care cânta cu pasiune şi care transmite foarte mult celor care îl privesc şi asculta, a mai adaugat el « .
¨Da, Greg avea ceva electrizant în privire. Când cânta , actul lui artistic depăşea cu mult calitatea prestaţiilor colegilor săi. Toată lumea îi era la picioare, sala era în frenezie iar prezenţa lui acolo, în lumina reflectoarelor parcă spunea>Priviţi-mă !Sunt viu !Sunt aici pentru voi !Restul nu contează ! Contează AZI, AICI şi ACUM ! În prezenţa lui muzica capătă noi armonii,era ca şi cum şi-ar fi dorit ca prin arta sa , pentru o clipă, să reîncălzească planeta.

marți, 29 aprilie 2008

Nos desires sont fragiles...

¨Încă din copilarie l-a atras viaţa artistică. S-a înscris la o Şcoală de dans unde îşi va evidenţia calităţile artistice şi va deveni la vârsta de numai 12 ani campionul Franței la Rock Acrobatic. Aceasta nu era unica sa pasiune, iubea de asemenea şi cântecul .
¨La numai 15 ani participă la o altă emisiune de succes, foarte cunoscută în Franta, Graines de Stars realizată şi transmisă de postul de televiziune francez M6, unde va interpreta solo un cântec al lui Daniel Balavoine"Le Chanteur" iar mai tarziu, în trio cu alţi doi colegi de-ai săi de scenă "Foule Sentimentale" a lui Alain Souchon.
¨Din păcate Greg nu va câştiga concursul, cu toate acestea nu se va da bătut. Aşa cum a afirmat, artistul considera că eşecurile sunt constructive şi te stimulează să mergi înainte pentru a atinge ceea ce ţi-ai propus.Greg nu a fost niciodată genul de om care să stea cu braţele încrucişate sau să îşi plângă de milă. În unul din interviurile sale de mai târziu avea să declare că era constient că boala de care suferea nu îi permitea să facă efort fizic îndelungat , cu toate acestea, nu putea să îşi inchipuie viaţa sa stând tolănit pe canapea şi schimbând posturile tv de la butoanele unei telecomenzi ci dimpotrivă, trăind totul la maxim. Acel stil de viaţa sedentar nu era pentru el , mărturie stând eforturile sale pentru a realiza mai presus de toate o cariera artistică plina de succes.
¨Chiar dacă nu a câstigat marele premiu, va fi totuşi o mică vedetă în regiunea să natală, fiind totodată invitat la premiere artistice importante ale unor artişti renumiţi ca Hervé Villard şi Gilbert Montagné. Iata că pentru o perioadă lumea artistică a micului Gregory capătă contur dar dupa ce luminile şi ecourile faimoasei ediţii Graines de Stars aveau să se stingă, Gregory va avea de înfruntat o perioadă de incertitudine din acest punct de vedere. Cu toate acestea , dragostea cu care familia îl înconjura şi de asemenea , prietenii, au să îl ajute să traverseze mai uşor aceste momente.

Je suis en vie

¨Gregory Lemarchal a văzut lumina zilei la 13 mai 1983. A trăit aproape de Chambery,în Sonnaz, o localitate din regiunea franceză Savoie, într-o familie unită alcătuită din cei doi părinţi ai săi, tatal -Pierre şi mama-Laurence iar mai târziu de sora sa mai mică Leslie. La vârsta de 1 an şi 8 luni , a fost diagnosticat cu una din cele mai rare şi dificile boli genetice ale secolului, MUCOVISCIDOSE, o boală care afectează atât căile respiratorii, cât şi organele digestive. Specific acestei boli este faptul că mucoasele care acopera organele interne devin vâscoase, îngreunând respiraţia (!) şi chiar digestia bolnavului.
¨Deci, în cazul său prezenţa sa pe scenă devenea nu numai un sacrificiu imens ci în primul rând o dificultate majoră. În ciuda acestei boli necruţătoare Gregory va creşte ca un copil absolut normal şi va fi extrem de motivat să îşi îndeplinească visul.
¨Energic, activ şi pasionat , avea multe vise pe care îşi dorea să le îndeplinească. A decis că trebuie să lupte cu boala, să ia în serios fiecare şansă pe care viaţa i-o va oferi , să îşi trăiască intens toate pasiunile şi dincolo de toate să îşi păstreze speranţa şi încrederea că totul va fi bine fiind sigur că prin perseverenţă şi prin muncă orice este realizabil.

Vocea unui înger

¨ În ciuda dispariţiei sale timpurii din această lume,la numai 23 de ani, micul înger, aşa cum toţi admiratorii săi îl numesc, continuă să marcheze cântecul francez dându-i un nou suflu, o nouă viziune.
¨Cei care l-au cunoscut continuă să afirme că Greg a fost un tânăr simplu, onest, gentil, deosebit de prietenos şi foarte talentat. Puterea sa imensă de a trece dincolo de ceea ce numim noi, oamenii de rând , condiţia de muritor este evidentă prin simpla sa prezenţă pe scenă. Şarmul său , figura angelică, dăruirea cu care aborda fiecare frază muzicală au făcut din Gregory un star incontestabil odată cu câştigarea sezonului 4 din show-ul Star Academy cu 80% voturi ale publicului şi aprecierea uninominală a juriului de specialitate.
¨E drept, povestea sa de viaţă nu a lăsat lumea indiferentă pe parcursul acestui spectacol , însă până la Star Academy drumul său muzical a fost unul lung şi nu foarte lin, care poate începe cu ... a fost odată.